JURNAL PORTUAR. 39 de nave s-au aflat miercuri sub operare în porturile de la malul mării
În porturile de la malul mării erau astăzi 39 de nave sub operare. Potrivit Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, pentru mâine au fost avizate două nave care să intre în portul Midia.
În porturile de la malul mării se aflau miercuri 39 de nave sub operare. Cele mai multe dintre acestea – 35, erau în Portul Constanța, iar patru – în Portul Midia. Navele aflate sub operare aveau de încărcat sau descărcat mărfuri precum: cereale, cherestea, fier vechi, laminate, combustibil, dar și îngrășăminte.
De asemenea, potrivit Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime, în radele Portului Constanța erau miercuri 11 nave. Opt se aflau pentru operare, iar trei nu aveau operațiuni portuare.
Mai exact, două așteptau instrucțiuni, iar a treia era în radă pentru reparații. Pe de altă parte, pentru ziua de joi, au fost avizate, mai arată Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, două nave pentru sosire, ambele în Portul Midia.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

