Meteorologii au actualizat alertele de vreme rea. Ninsori în următoarele ore în 18 judeţe, se va depune strat semnificativ de zăpadă. HARTA

Meteorologii au actualizat alertele de vreme rea. Este cod galben de ninsori la munte, iar cea mai mare parte a țării a rămas sub informare de precipitații până la ora 20:00.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actulizat informarea de precipitaţii, predominant ninsori, aceasta fiind valabilă până vineri, la ora 20.00.
"În intervalul menţionat, va continua să ningă în cea mai mare parte a zonei montane şi în Transilvania, iar în Moldova şi în zona deluroasă a Olteniei şi a Munteniei vor predomina ninsorile. Pe arii restrânse se vor acumula cantităţi
de apă de 15 l/mp", arată ANM.
Totodată, meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ninsori şi strat de zăpadă în creştere semnificativă, tot până vineri la ora 20.00, pentru judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Vâlcea şi Vrancea.
"În zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, precum şi în Munţii Apuseni, temporar va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent deja depus", spun aceştia.
Sursă foto: nbcnews.com
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

