Ministerul Sănătății vrea să schimbe criteriile pentru carantină. Intenția este ca aglomerarea spitalelor să conteze mai mult

Ministerul Sănătății vrea să schimbe criteriile pentru intrarea localităților în carantină. Experții și-au dat seamna că incidența cazurilor e foarte dependentă de testare și că acolo unde se testează puțin, incidența e mică, dar acest lucru nu prezintă de fapt situația reală.
Ministerul cheamă DSP și INSP la consultări. Intenția e ca aglomerarea spitalelor să conteze mai mult, iar rata de pozitivare să fie luată în calcul, a spus Andreea Moldovan, secretar de stat în ministerul Sănătății, la Digi24.
„Ce vrem să discutăm este ca această grilă de carantinare, sau punctaj de carantinare, să fie făcută corect, fără echivoc, să ia în calcul niște
indicatori care chiar să aibă impact asupra deciziei. De exemplu, există un indicator al saturației, al încărcării secțiilor de terapie intensivă, care are un punctaj destul de mic. Aici, dacă vezi că ai 1400 locuri de terapie și o mare parte sunt ocupate, e un moment de alarmă total”, a spus Moldovan.
„De asemenea, mi-aș dori să introducem și un indicator care să ne arate gradul de testare, pentru că noi știm că ne-ar trebui cam 500 teste la 100.00 de oameni ca să ne putem face o imagine semnificativ statistică a ceea ce se întâmplă în populație. Or, sunt județe unde nu avem acest număr de teste”, a adăugat ea.
Sursă foto: zf.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

