dobroge.tv

Live

Învierea 2 la Constanța

26 mai 2020
Publicitate

Au mai rămas câteva ore până la Slujba de Înviere care va fi ținută pentru a doua oară în acest an la Constanța. Arhiepiscopul Teodosie a decis repetarea slujbei de Înviere, motivând că în timpul stării de urgență, nu toți credincioșii au avut posibilitatea să ducă Lumina sfântă acasă. Arhiepiscopia Tomisului a pus în practică o veche prevedere din canoanele bisericești care-i permite repetarea slujbei.

Slujba de la miezul nopții va fi oficiată pe scena construită pe lateralul catedralei tomitane, iar publicul va sta printre ruinele vechii cetăți Tomis. Nu există semne sau marcaje pentru distanțarea socială. Arhiepiscopia Tomisului a lăsat la latitudinea enoriașilor acest detaliu. S-a spus zilele acestea că e vorba de o a doua Înviere, însă arhiepiscopul Tomisului a explicat și a insistat că nici vorbă de așa ceva: este o slujbă, Odovania  sărbătorii Învierii Domnului, care oricum se ținea în mod obișnuit, ea există în calendarul bisericii, doar că de obicei se ține pe timpul zilei. Anul acesta face o excepție și o mută la miezul nopții ca să le și dea oamenilor Lumina sfântă a Învierii, pentru că atunci când a picat Paștele întreaga Românie era blocată în casă, în carantină. De data aceasta, episcopul Tomisului a profitat de ocazie astfel încât să-i adune pe enoriași și să-i și-mpărtășească. Arhiepiscopia Tomisului i-a îndemnat pe constănțeni să țină 3 zile de post pentru ca să poată fi împărtășiți, la noapte. Într-un punct de vedere pe care Patriarhia l-a dat publicității se arată că decizia de a oficia această slujbă și de a împărtăși Lumina Învierii din nou, tuturor credincioșilor, aparține Arhiepiscopiei Tomisului, în virtutea autonomiei eparhiale, care caracterizează Biserica Ortodoxă Română. „Reamintim că adevărată slujbă a Învierii Domnului din acest an a fost oficiată în toate bisericile din Patriarhia Română în noaptea de Paște și că, în ciuda contextului extrem de aspru pentru noi toți, mireni și clerici din toate eparhiile, Lumina Sfântă a ajuns atunci la cei mai mulți dintre credincioșii ortodocși.”, preciează Patriarhia Română Patriarhia de la București a arătat că nu este chiar de acord cu acest gest, dar nici nu se poate împotrivi arhiepiscopului Tomisului.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233