Alexandru Rafila, despre închiderea magazinelor la ora 18.00: „Asta duce la creşterea riscului de răspândire a infecţiei”

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat că măsura închiderii magazinelor de primă necesitate la ora 18.00 este „o restricţie stupidă” pentru că duce la creşterea riscului răspândirii pandemiei, în contextul apariţiei unei aglomerări de oameni. Social-democratul a adăugat că unele restricţii trebuie ridicate treptat, în timp, pe baza unor simulări anterioare care să arate efectele pe care astfel de acţiuni le-ar avea, scrie news.ro.
„Nu, în niciun caz. Eu sunt în primul rând medic, sunt un om responsabil şi evident acest lucru nu e posibil, dar asta nu înseamnă să stau pasiv la ce se întâmplă, să înţeleg de ce îşi doresc oamenii aceste lucruri. Soluţia este comunicarea, exemplul personal şi măsuri care să ducă cât mai rapid la recâştigarea Restricţii stupide la magazinele de primă necessitate trebuie ridicate imediat. Mă întreb de ce au fost introduse la capătul locului, însă măsuri precum folosirea măştii şi altele trebuie să existe în continuare. Restricţiile trebuie ridicate treptat, dar şi după anumite simulări care se fac pentru o anumită activitate. Vezi dacă există consecinţe şi dacă rezultatele sunt favorabile o extinzi la întregul sector”, a afirmat Alexandru Rafila, întrebat joi, 1 aprilie, într-o conferinţă de presă dacă este de acord cu protestatarii care au solicitat ridicarea tuturor restricţiilor impuse de autorităţi.
Referitor la limitarea programului magazinelor până la ora 18.00, Rafila a precizat că „este total absurd”.
„Asta duce la creşterea riscului de răspândirea a infecţiei. Puteţi să experimentaţi. Apropo, puteţi să faceţi un pilot şi vedea că organizarea magazinelor la ora 17.00 şi 18.00 duce la dezvoltarea răspândirii pandemiei, nicidecum la scăderea riscului”, a completat deputatul PSD.
Sursă foto: Știrile PRO TV
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

