CONSTANŢA. Bărbat cercetat după ce a ameninţat o poliţistă că-i va tăia gâtul, după ce aceasta l-a amendat pentru că nu purta mască

Un bărbat de 51 de ani este cercetat de oamenii legii după ce a ameninţat o poliţistă cu moartea, după ce aceasta l-a sancționat contravențional pentru nepurtarea măștii de protecție. Bărbatul a spus că îi va tăia gâtul când o va prinde.
Biroul de informare publică și relații cu mass-media din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța este abilitat să aducă la cunoștință publică următoarele:
La data de 10.04.2021, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 zile a inculpatului D. R., în vârstă de 51 ani, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 Cp rap. la art. 206 alin. 1 Cp (persoane vătămate P.L. și T. C.-M.), ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cp.
În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina persoanei anchetate se rețin următoarele:
La data de 29.03.2021, în jurul orei 22:00, în timp ce se afla în sediul Secției 2 Poliție Constanța, i-a adus amenințări cu moartea agentului de poliție P.L., care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, spunându-i că îi va tăia gâtul când o va prinde, pe motiv că aceasta l-a sancționat contravențional pentru nepurtarea măștii de protecție în sediul unei instituții publice, iar la data de 08.04.2021, în jurul orei 18:30, în timp ce se afla în același sediu de poliție, i-a declarat verbal și în scris lucrătorului de poliție T. C.-M., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, că în cazul în care organele statului nu vor lua măsuri pentru arestarea fiului său, D. R., care este consumator de droguri, va ucide dealerii de droguri, poliția antidrog, procurorii sau judecătorii, chiar și cu riscul de a fi condamnat.
Cercetările vor fi efectuate în continuare de organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Secției 2 Poliție Constanța, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispusă o soluţie în cauză faţă de inculpatul D. R.
Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.
Sursă foto: stirilekanald.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

