Vlad Voiculescu, despre decesele din cauza coronavirusului: „Există diferenţe fundamentale între numerele raportate şi cele reale”

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii, susține că „există diferenţe fundamentale” între cifrele raportate şi cele reale în ceea ce priveşte decesele din cauza COVID. Voiculescu a afirmat vineri că a început o investigație în acest sens, pe care nu a finalizat-o, și îl invită pe premierul Florin Cîțu, care este și ministru interimar al Sănătății, să „revadă metodologia” de raportare a deceselor.
„Avem un ministru al Sănătăţii, care nu ştiu cat timp are, dar sunt câteva lucruri la care lucram, respectiv investigam. O să îl rog pe domnul ministru interimar, care ocupă de asemenea funcţia de prim
ministru, să revadă metodologia făcută sub conducerea partidului dumisale anul trecut cu privire la raportarea deceselor din spitalele COVID-19. N-aş vrea să arunc cu numere, pentru că nu am reuşit să documentăm acest lucru, dar investigaţia noastră arată că există diferenţe fundamentale între numerele raportate şi cele reale”, a declarat Vlad Voiculescu într-o conferinţă de presă vineri.
Vlad Voiculescu a făcut vineri primele declarații după ce a fost demis de la conducerea Ministerului Sănătății. El a spus că încheie cele 113 zile de mandat, care a fost o perioadă de ciocniri ale mentalităților.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

