O masă de aer tropical, cu particule de praf de origine sahariană, ajunge în România

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că o masă de aer tropical, cu particule de praf de origine sahariană, avansează către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României, în perioada 1 - 3 mai. Concentraţiile particulelor de praf care vor ajunge deasupra României vor fi mult mai reduse, comparativ cu cele din zona Peninsulei Italice şi sudul Peninsulei Balcanice. Depunerile de praf în ţara noastră vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie, la început în regiunile vestice şi sudice, ulterior şi în restul ţării, scrie news.ro
„În perioada 01 – 03 mai, circulaţia aerului, preponderent din sector sudvestic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României. Concentraţiile particulelor de praf ce urmează să ajungă deasupra României vor fi mult mai reduse, în comparaţie cu cele din zona Peninsulei Italice şi sudul Peninsulei Balcanice. Depunerile de praf în ţara noastră vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie, la început în regiunile vestice şi sudice, apoi şi în restul ţării”, a transmis ANM, într-un comunicat de presă.
Sursă foto: Agrointeligența.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

