TRAGEDIE. Un copil de 5 ani a murit după ce a fost împuşcat de fratele său de 8 ani

Un copil în vârstă de cinci ani a fost împuşcat mortal cu o armă cu aer comprimat, de către fratele său cu trei ani mai mare, incidentul având loc la marginea unei păduri din judeţul Mureş. Echipajul medical ajuns la faţa locului nu a mai putut face nimic pentru a-l salva pe copil, rănile suferite la nivelul toracelui fiind foarte grave.
Incidentul a avut loc luni după amiază, în jurul orei15:00, la marginea unei păduri dintre localităţile Pănet şi Mădăraş.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţene Mureş, Emanuela Farcaş, a declarat pentru News.ro că, potrivit primelor date, un copil de cinci ani a fost împuşcat în zona toracelui de fratele său, în vârstă de opt ani. Cei doi copii se aflau cu părinţii şi cu alte persoane la o cabană din zonă, când fratele mai mare a găsit o armă cu aer comprimat, lăsată nesupravegheată, şi, în timp ce manevra arma, şi-a împuşcat fratele.
Echipajul medical sosit la faţa locului, în urma apelului la 112, nu a putut face nimic pentru a salva viaţa copilului.
Poliţiştii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, au deschis un dosar penal pentru a stabili cu exactitate împrejurările decesului copilului.
Sursă foto: unica.md
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

