Dezmăţ în ultima noapte de distracţii în Vamă: "Alcoolul este viaţa şi viaţa e alcool"
S-a pus punct final minivacanței de Rusalii. Noaptea trecută vamaioții rămași la malul mării au avut parte de ultimele petreceri. Spre ziuă, când toate terasele și barurile au închis porțile, s-au retras și petrecăreții la casele lor cu regretul că distracția s-a terminat.
În ultima noapte de distracție la mare, Vama Veche a fost un vulcan de energie revărsată pe nisipul plajelor și în mijlocul drumurilor. Turiști și localnici deopotrivă, au dansat pentru a treia noapte consecutiv, până la epuizare.
De Rusalii, Vama Veche a fost singurul loc în care tinerii au mai avut unde să se distreze și să-și consume energia. În rest, litoralul abia se trezește din carantină. Cele mai multe dintre terase sau cluburi încă nu s-au deschis iar stațiunile estivale sunt goale.
Regretele au fost și pentru Vama Veche: unii au găsit-o ușor schimbată, altora li s-a părut la fel ca-ntotdeauna. Cei mai mulți dintre turiști au plecat spre casă astăzi. Ar mai fi rămas câteva zile numai că serviciul ori facultatea nu prea i-au mai lăsat.
Minivacanța de Rusalii s-a terminat, nu însă și distracția. Vara e abia la început iar petrecăreții au promis că se vor întoarce în curând, cu forțe proaspete.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

