Camera Deputaţilor a aprobat legea de ratificare a Acordului România-SUA pentru centrala nucleară de la Cernavodă

Camera Deputaţilor a aprobat miercuri, 12 mai, cu 307 voturi „pentru” şi două abţineri, legea care ratifică acordul cu SUA privind realizarea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă şi retehnologizarea reactorului 1, ocazie cu care ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că este convins că acordul va fi ratificat în scurt timp şi de Senat, pentru a putea fi pus în practică, scrie Observator News.
Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România, a fost semnat la Bucureşti, la 9 decembrie 2020 şi la Upper Marlboro, la 4 decembrie 2020.
„Este un pas mare care l-am făcut spre adoptarea, spre ratificarea acestui acord şi spre întărirea parteneriatului strategic între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite. A fost semnat la Bucureşti în decembrie, a fost semnat, de asemenea, un memorandum între Guvernul României şi Banca de Export-Import a SUA pentru o linie de finanţare de 7 miliarde de dolari pentru proiecte în energie, în domeniul nuclear şi în domeniul gazelor naturale. Este un acord istoric, care sunt convins că va fi ratificat în scurt timp şi de colegii din Senat şi îl vom putea pune în practică în aşa fel încât să putem începe investiţiile la Cernavodă, unităţile 3 şi 4, şi retehnologizarea unităţii 1”, a declarat ministrul Energiei, în Parlament, potrivit news.ro.
Acordul vizează mai multe arii de cooperare, printre care: proiectul unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, retehnologizarea unităţii 1, cooperarea în domenii precum reglementarea, cercetarea şi dezvoltarea, schimburi între laboratoare de cercetare şi universităţi, pregătirea personalului.
Adiţional proiectelor actuale, proiectului unităţilor 3 şi 4 şi retehnologizării unităţii 1 CNE Cernavodă, acordul prevede şi cooperarea pe termen lung şi foarte lung prin posibilitatea dezvoltării reactoarelor modulare mici în România, pe un amplasament care urmează a fi stabilit, în vederea asigurării în viitor a flexibilităţii şi scalabilităţii tehnologiilor nucleare.
Sursă foto: Știrile PRO TV
Eveniment
Social
Externe
Sănătate

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

