Accident grav pe Autostrada Soarelui - un bărbat a urcat la volan rupt de beat şi fără permis!

Un şofer care a urcat la volan deşi era beat şi nu avea nici permis de conducere a provocat un grav accident, noaptea trecută, pe Autostrada A2 București – Constanța. Potrivit IPJ Constanța, un bărbat de 32 de ani a condus un autoturism pe A2, dinspre Constanța către Bucuresti. În zona km 202, pe fondul consumului de alcool, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de un ansamblu auto format dintr-o autoutilitară care tracta o semiremorcă, astfel că a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, precum și a unui pasager, de 39 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. ”De asemenea, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul posedă un permis provizoriu eliberat de Marea Britanie, fără drept de circulatie pe drumurile din România. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducere fără permis.”, precizează Biroul de presă al IPJ Constanța.
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

