Florin Cîţu, despre creşterea economică: Confirmarea că ceea ce facem la guvernare facem bine

Premierul Florin Cîţu a afirmat, miercuri, după şedinţa de Guvern, că anunţul referitor la creşterea economică trimestrială este confirmarea că ceea ce se face la guvernare se face bine. ” România pentru a doua oară consecutiv are cea mai mare creştere economică trimestrială”, a transmis premierul, scrie news.ro.
„Ieri am avut confirmarea că ceea ce facem de un an şi ceva la guvernare – guvernare liberală şi în coaliţie – facem bine. România pentru a doua oară consecutiv are cea mai mare creştere economică trimestrială, asta în tiomp ce în UE foarte multe ţări au intrat iar în teritoriul negativ. Asta înseamnă pentru români mai multe locuri de muncă, atractivitate pentru investitorii străini, că avem o ecomnomie competitivă şi pregăteşte terenul pentru perioada următoare”, a declarat premierul.
Acesta a transmis felicitări tuturor românilor care au contribuit la creşterea economică.
„Sunt sigur că în continuare vom face mai bine şi vom spulbera toate estimările”, a mai transmis Florin Cîţu.
Produsul Intern Brut al României a crescut, în termeni reali, în primul trimestru al anului cu 2,8%, faţă de trimestrul IV din 2020, iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2020 a scăzut cu 0,2% pe seria brută şi nu a înregistrat nici o modificare pe seria ajustată sezonier, potrivit estimărilor "semnal" anunţate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Sursă foto: romaniatv.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

