CONSTANŢA. Nervii şoferilor, puşi din nou la grea încercare! Podul Agigea s-a stricat la un an de la reparaţii
Podul Agigea a avut, din nou, nevoie de reparaţii. Din cauza unor probleme apărute în asfalt, traficul pe pod a fost restricţionat timp de două zile. Astfel, în zonă s-a circulat cu dificultate, iar cozile de maşini se întindeau până câteva sute de metri. Nervii şoferilor au fost puşi din nou la mare încercare. Cine a fost nevoit să meargă spre sudul litoralului a stat în trafic în apropiere de Agigea. Vechiul pod care a fost reabilitat anul trecut a avut nevoie de reparaţii. DRDP Constanţa spune că lucrările realizate în această perioadă pe podul Agigea sunt efectuate pentru remedierea unor probleme apărute în perioada de garanţie. Traficul a fost restricţionat timp de două zile, pe sensul de mers către sud. Concret, şoferii au circulat pe o singură bandă pe sensul de mers. Nevoiţi să stea iar la cozi, cei mai mulţi dintre şoferi au fost nemulţumiţi. Dacă în mod normal drumul din Constanţa până în Agigea se parcurgea în aproximativ 10 minute, spun şoferii, în aceste zile a fost nevoie şi de jumătate de oră.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

