dobroge.tv

Live

Femeia-pompier de la Mangalia, povestea din spatele uniformei de salvator

13 iunie 2020
Publicitate

Într-o lume a bărbaților, încep ușor-ușor, să își facă loc și femeile. Vorbim despre meseria de pompier, care necesită multă forță fizică, curaj și determinare. Crina Camelia a ales autospeciala de stingere și ambulanța SMURD. Muncește cot la cot alături de colegii ei de la Secția de Pompieri Mangalia. În total, doar șase femei lucrează pe echipajele de intervenție ale ISU Dobrogea.

„Un incendiu, mi-l aduc aminte și acum, la o navă... Se manifesta violent incendiul, era un fum intens, dens”, îşi aminteşte Crina Camelia Amătioae. Este cea mai grea misiune la care a participat Crina până acum. A durat nu mai puțin de 11 ore și a avut loc în Mangalia. 

 Lucrează și pe ambulanța SMURD, în funcție de misiunile de zi cu zi. Și aici a avut o experiență pe care nu o va uita prea repede: pierderea unui pacient. Bărbatul suferise un stop cardio-respirator și nu s-a mai putut face nimic pentru el. 

 Chiar dacă s-ar fi putut îndrepta spre altă carieră, Crina a ales meseria de pompier după ce fratele ei a decis să meargă pe acest drum - al salvatorilor. Mai mult, de mică a admirat uniforma militară, tatăl ei fiind polițist. Pentru femeia-pompier, secția de la Mangalia este a doua sa familie. Colegii au ajutat-o să se integreze, nu înainte de a le demonstra că poate face față oricărei situații. 

 Colegii și conducerea Secției de Pompieri din Mangalia au numai cuvinte de laudă la adresa Crinei. O tratează de la egal la egal și o consideră o adevărată profesionistă. Curajul, forța, dorința și, cel mai important, dragostea față de meserie sunt principalele calități ale unui pompier, mai spune Crina. 

Recunoaște că nu este ușor, dar cu pregătire se poate. Așa că le îndeamnă și pe alte femei să urmeze această carieră. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” mai are femeie și în operativ, dispecerat sau centrul operațional, pe lângă cele 6 de pe intervenție.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233