Un incendiu puternic a făcut scrum o fabrică de aparate frigorifice: pompierii s-au luptat timp de cinci ore cu flăcările. GALERIE FOTO/VIDEO

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă noaptea la hala unei fabrici situată în localitatea Şag, din judeţul Timiş. O suprafață de 10.000 de metri pătraţi a fost afectată. În incintă se aflau şi vopsele şi lacuri. Zeci de pompieri din cinci judeţe au luptat cu focul timp de cinci ore.
Alarma s-a dat în jurul orei 23:00! O fabrică de aparate frigorifice s-a aprins ca o torţă. La sosirea pompierilor, flăcările înghiţiseră întreaga construcţie, ce se întindea pe mai bine de 10 mii de metri pătraţi. Focul a cuprins întreaga hală de producţie. A fost risc major pentru că înăuntru erau substanţe explozibile, scrie Observator News.
La faţa locului a ajuns şi o autospecială de cercetare destinată pentru intervenţii în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice sau radiologice. Din cauza pericolului, Drumul European 70 a fost închis de la ieşirea din Şag spre Jebel. Zeci de pompieri din Timiş s-au luptat ore-n şir cu flăcările puternice. În sprijinul lor au fost trimise echipaje şi din alte patru judeţe învecinate.
Toți pompierii, mobilizați
„Au fost chemaţi toţi pompierii din liber, la lucru. Mai mult decât atât, patru judeţe au trimis şase autospeciale. Au sărit în ajutor cei din Arad, Alba, Caraş şi Hunedoara”, a declarat Zoltan Nemeth, prefectul judeţului Timiş, pentru Observator News.
Flăcările au mistuit foarte multe materiale plastice, iar deasupra fabricii s-a ridicat un fum negru, înecăcios. La faţa locului au ajuns şi inspectorii de la Garda de Mediu. Din fericire, nimeni nu se afla în interiorul halei în momentul izbucnirii incendiului. Momentan nu se ştie de la ce ar fi putut porni focul. Firma de aparate frigorifice avea un număr de 950 de angajaţi. Acum, în locul halei în care lucrau, au rămas doar ruine şi cenuşă.
Sursă foto: News.ro
Sursă video: Opinia Timișoarei
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

