Peste 600 de pompieri din țară vor fi la datorie pe litoral, în acest sezon estival
Cei peste 600 sute de salvatori vor fi repartizați în șase serii, pe o perioadă de două săptămâni. Până acum, în mai multe localități constănțene au fost amenajate 25 de puncte de lucru: pentru stingerea incendiilor, de prim ajutor, dar și de salvare acvatică.
În cazul unui posibil eveniment neplăcut, pompierii pot acționa cu mijloace specifice precum: ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate sau motociclete SMURD. În zonele în care au fost înregistrate cele mai multe situații de urgență de până acum – Mamaia, Eforie, Costinești sau Vama Veche, au fost instalate corturi de prim ajutor, iar programul acestora este cuprins în intervalul orar 8.00-20.00.
De asemenea, în fiecare weekend, pompierii vor fi pregătiți să intervină și pe autostrada Soarelui, în cazul unor situații de urgență.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

