Inspectoratul Teritorial de Muncă deschide o anchetă în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia

Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa deschide o anchetă în urma exploziei de vineri, de la Rafinăria Petromidia, urmată de un incendiu, care a fost soldată cu un mort şi cinci răniţi.
Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa, Eugen Bola, a declarat, pentru News.ro, că o echipă din cadrul instituţiei s-a deplasat la faţa locului, menţionând că ancheta va fi coordonată de către Inspecţia Muncii Bucureşti.
„Fiind vorba de un accident colectiv de muncă, deci cu mai mult de trei persoane, Inspecţia Muncii Bucureşti numeşte o comisie, deja a fost numit preşedintele comisiei. Din comisie vor face parte şi colegii mei care au fost astăzi acolo”, a precizat Eugen Bola.
Reamintim că o explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, în jurul orei 12.16, la Rafinăria Petromidia, iar în aproximativ opt minute de la primirea apelului, pompierii au ajuns la faţa locului şi au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajări mari de fum -- detalii aici: UPDATE. Explozie puternică la Rafinăria Petromidia, a fost activat planul roşu de intervenţie. Un bărbat a fost găsit mort, mai multe persoane sunt rănite - IMAGINI DE LA FAŢA LOCULUI
În urma acestui eveniment, două persoane cu arsuri pe 45%, respectiv 35% din suprafaţa corpului au fost transportate cu două elicoptere SMURD la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, două persoane cu diverse traumatisme au fost duse la spital, iar un bărbat care suferise arsuri minore a refuzat transportul la o unitate spitalicească. De asemenea, o persoana dispărută a fost găsită decedată.
Pentru gestionarea acestei situaţii de urgenţă, au acţionat aproximativ 120 de pompieri din cadrul mai multor inspectorate pentru situaţii de urgenţă judeţene, în sprijinul pompierilor constănţeni deplasându-se forţe din cadrul ISU Călăraşi, ISU Galaţi, ISU Vrancea, ISU Ialomiţa, ISU Tulcea, ISU Brăila.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

