Constanța va găzdui în acest weekend prima competiție dedicată vehiculelor electrice
Constanța va găzdui în acest weekend prima competiție dedicată vehiculelor electrice. Cu zero emisii de carbon, zero poluare fonică și zero gaze de eșapament, acestea vor fi conduse de către copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani sâmbătă și duminică pe bulevardul Tomis. Evenimentul face parte din SuperCupa României la Karting Electric și va include primele două etape ale competiției.
„Am venit în sprijinul organizatorilor având în vedere că este un eveniment care nu poluează, nu face zgomot și se înscrie cumva în politica Primăriei. Încurajăm simbolic competițiile sportive nepoluante. Le-am acordat tot sprijinul iar aceasta constă în închiderea circulației. Timp de două zile pe acest tronson în timpul desfășurării competiției nu se va putea circula și-i rugăm pe constănțeni să înțeleagă acest aspect. E vreme frumoasa pot veni cu autobuzul până în centru, până la Piața Unirii și apoi se pot plimba, pot vedea competiția de Karting, se pot plimba pe faleza Cazino și așa mai departe. Mersul pe jos e benefic”, a declarat Alin Vintilă, consilier comunicare Primăria Constanța.
Sursă foto: Primăria Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

