EXPLOZIE PETROMIDIA. Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a prelevat probe din zona rafinăriei

Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a prelevat probe din zona Rafinăriei Petromidia în urma incendiului de vineri, dar încă nu au fost emise buletinele de analiză. Rafinăria se află în procedură de oprire controlată.
Autorităţile de mediu au transmis printr-un comunicat de presă, că vineri, în jurul orei 12.15, s-a produs un incendiu la Instalaţia de Hidrofinare Petrol Motorină din cadrul Rafinăriei Rompetrol.
„Cauzele producerii incidentului nu sunt cunoscute, posibilă defecţiune la elemente din instalaţie. La locul producerii incidentului a fost degajat fum negru, direcţia de propagare iniţială fiind spre lacul Corbu. Conform informaţiilor transmise de către laboratorul APM Constanţa, staţiile fixe de monitorizare a calităţii aerului amplasate în localitatea Năvodari au înregistrat valori crescute fără a se atinge valorile limita (pentru evacuare populaţie)”, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că APM Constanţa a prelevat probe COV la limita instalaţiei şi la limita amplasamentului rafinariei, dar până în prezent nu au fost emise buletinele de analiză.
De asemenea, incendiul a fost stins la ora 15.15, rafinăria fiind în procedură de oprire controlată.
Sursă foto: Observator News
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

