Silviu Coșa, după incendiul de la Celco: Specialiștii Gărzii de Mediu și ai Agenției de Mediu nu au determinat creşteri substanţiale ale noxelor

Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, a declarat sâmbătă, 3 iulie, că nu au determinat creşteri substanţiale ale noxelor, în urma incendiului de la facrica de BCA Celco. De asemeena, acesta a mai menționat că incendiul s-a produs cel mai probabil din cauza exploziei pastei sau pulberei de aluminiu depozitate într-o magazie, iar apoi o scânteile au ajuns într-o zonă unde erau depozitate role de carton bitumat, care au ars.
„În jurul orei 15.56 s-a primit un apel la ISU privind o deflagraţie în zona Celco, Zona Industrială a Constanţei. Echipajele au răspuns, în nouă minute a ajuns prima maşină, în total au fost zece autospeciale, două autoscări, trei echipaje SMURD, patru ambulanţe. Din fericire nu a existat nicio victimă. Vorbim despre o magazie care era exterioară secţiei de lucru, o magazie în care era pulbere sau pastă de aluminiu”, a explicat prefectul Constanţei, Silviu Coşa.
El a menţionat că nu au fost determinate creşteri ale noxele în urma acestui incendiu.
„În ceea ce priveşte emisiile, fiind vară, a doua parte a zilei, briza influenţa curenţii de aer, aceştia se deplasau cum era şi vizibil norul de fum înspre nord-nord-vest. Ulterior a venit şi ploaia care conform datelor primite de specialiştii de la Meteorologie de la Bucureşti, nu a făcut altceva decât să disperseze eventualele emisii toxice. Sunt înăuntru şi specialişti ai Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei de Mediu cu aparatele mobile pe care le au la dispoziţie, nu au determinat creşteri substanţiale ale noxelor, astfel încât să putem aprecia că există cel mai mic pericol pentru populaţie”, a spus prefectul.
Din primele informaţii, pasta sau pulberea de aluminiu depozitate acolo a explodat, iar apoi scânteile au fost într-o zonă unde se aflau role de carton bitumat.
„Este vorba de acea pastă sau pulbere de aluminiu care din motive pe care nu le cunoaştem, rămâne ca specialiştii să vadă despre ce e vorba, a explodat. Şi ulterior flăcările şi scânteile au ajuns la o zonă în care erau depozitate role de carton bitumat. Acelea de fapt au ars. (...) Exploziile s-au auzit de la aluminiu. În momentul de faţă se acoperă cu nisip zona în care a fost aluminiul şi se încearcă îndepărtarea şi izolarea oricărui potenţial pericol datorat substanţelor care sunt depozitate în platforma respectivă”, a mai afirmat Silviu Coşa.
Reamintim că un incendiu a izbucnit sâmbătă, 3 iulie, în zona Industrială din Constanţa, la fabrica de BCA Celco -- detalii aici: UPDATE. Incendiu violent în Zona Industrială. Zeci de pompieri luptă cu flăcările, a fost emis un mesaj RO-Alert - FOTO
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

