Ploaie torențială și grindină pe litoral

Vremea rea i-a speriat pe turiștii de pe litoral. A plouat torențial, vântul a bătut cu putere, iar în anumite zone s-a înregistrat și grindină. Speriați, oamenii au părăsit plajele și s-au adăpostit unde au reușit.
În Constanţa a plouat în mai multe reprize. Mai multe străzi au fost inundate, iar circulaţia s-a desfăşurat cu dificultate. Printre zonele unde apa s-a strâns pe carosabil s-au numărat Delfinariu, intrarea în staţiunea Mamaia sau intrarea în municipiul Constanţa dinspre Ovidiu.
De asemenea, militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în Constanța, pe strada Badea Cârțan, nr. 11, lângă centrul ITP pentru a îndepărta un copac căzut din cauza vântului.
Și la Eforie Nord a plouat torențial și chiar cu grindină. Turiștii au fost nevoiți să aștepte minute în șir la adăpost pentru a se putea retrage spre hoteluri.
„Vreme severă, ploaie cu grindină şi vânt puternic, cu rafale între 55-65 km /h”, a scris pe Facebook un turist care a postat imagini din Eforie Nord.
În perioada 06 iulie, ora 10:00 – 06 iulie, ora 21:00 meteorologii anunţă vreme instabilă. În intervalul menționat local în estul, sud-estul și parțial în centrul țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și condiții de grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20…30 l/mp.
Sursă foto: Facebook Europa Press / Facebook Marius Penu
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

