Trupul neînsuflețit al tânărului dispărut în Dunăre a fost găsit chiar de ziua lui: Robert ar fi împlinit 22 de ani

Tânărul dispărut de duminică, în apele Dunării a fost găsit. Trupul său se afla la 12.5 kilometri de locul în care a fost descoperită barca în aval.
Robert era student în anul doi la o facultate în Bucureşti, iar marţi ar fi împlinit 22 de ani.
„Trupul neînsuflețit al bărbatului căutat pe Dunăre, în zona localității Corabia, a fost identificat la aproximativ 12,5 kilometri de locul în care a fost găsită barca, în aval”, a transmis marți ISU Olt.
Tânărul de 21 de ani era căutat de duminică de scafandri, acțiunea fiind dificilă din cauza vitezei mari de curgere a apei și a curenților puternici.
Robert nu ştia să înoate
Robert ieşise în weekend cu opt prieteni din Corabia să se răcorească pe Dunăre. Cel care ar fi trebuit să îi protejeze, tatăl unuia dintre ei, a fost cel care a comis cea mai mare greşeală. Pe lângă faptul că băuse, bărbatul nu a ţinut cont de capacitatea bărcii şi i-a înghesuit pe băieți la bord. În total, în barcă s-au urcat nouă persoane. La numai câţiva metri de mal, bărbatul aflat la cârmă a pierdut controlul ambarcaţiunii, scrie Observator News.
Pentru toţi au început clipele de coşmar. Opt dintre ei au reuşit să se salveze şi să ajungă. Robert nu ştia însă să înoate şi nici nu avea vestă de salvare, ca de altfel toţi cei care urcaseră în barcă -- detalii aici: O barcă supraaglomerată s-a răsturnat în Dunăre, iar un tânăr de 21 de ani este dat dispărut. Barcagiul era beat
Sursă foto: Observator News
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

