Trenurile care circulă spre şi dinspre litoral şi-au reluat traficul pe ruta directă Bucureşti - Constanţa

Trenurile care circulă spre şi dinspre litoral şi-au reluat traficul pe ruta directă Bucureşti - Constanţa, anunţă Căi Ferate CFR SA.
”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că trenurile de călători care circulă spre şi dinspre Litoral şi-au reluat traficul pe ruta directă Bucureşti - Constanţa, însă pe intervalul de staţii Ovidiu - Feteşti - Bărăganu, garniturile circulă tractate cu locomotive Diesel. Trenurile de călători spre şi dinspre Litoral şi-au reluat circulaţia pe ruta directă Bucureşti - Constanţa şi retur, traficul desfăşurându-se în condiţii normale (cu tracţiune electrică) până în staţia Ovidiu, staţie din care garniturile sunt tractate cu o locomotivă Diesel până în staţia Bărăganu, de unde îşi continuă călătoria, în condiţii normale de trafic, cu locomotivele electrice”, a transmis CFR.
Potrivit companiei, această măsură are drept scop reluarea circulaţiei pe ruta directă Bucureşti – Constanţa şi retur, evitând astfel redirecţionarea trenurilor pe variantele ocolitoare, şi reducerea minutelor de întârziere acumulate în graficul de circulaţie.
”Precizăm, de asemenea, faptul că, pentru intervenţiile care se desfăşoară în staţia Feteşti, Sucursala Regională CF Constanţa s-a mobilizat cu personal de specialitate şi cu utilaje de intervenţie, urmând să acţioneze pentru ridicarea şi repunerea pe şină a vagoanelor de marfă, deraiate şi răsturnate, cu un tren-macara de mare tonaj (250 de tone), cu două drezine pantograf pentru remedierea deranjamentelor la sistemul de alimentare cu energie electrică şi cu personal specializat pentru reparaţii la liniile de cale ferată şi la firul de contact. De asemenea, de la Regionala CF Bucureşti va fi îndrumată pentru inervenţiile din staţia Feteşti şi o a doua macara de mare tonaj, de 125 de tone, cu care se va acţiona la faţa locului”, a mai transmis compania.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

