CNCAV anunţă că duminică începe imunizarea tinerilor cu vârste între 12 şi 17 ani, cu serul produs de Moderna

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că începe imunizarea cu vaccinul Spikevax, produs de Moderna, a adolescenţilor cu vârste între 12 şi 17 ani. Aceştia pot fi programaţi pe platformă începând de duminică, prin conturile părinţilor. Adolescenţii vor primi două doze de vaccin, la un interval de 28 de zile.
„Duminică, 1 august a.c., platforma de programare va permite înscrierea la vaccinare a tinerilor cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, pentru imunizarea împotriva COVID-19, cu vaccinul produs de compania Moderna”, a transmis, vineri, CNCAV.
Totodată, sursa citată a precizat că această campanie de imunizare în rândul adolescenţilor vine după ce Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat, în 23 iulie, acordarea extinderii indicaţiei vaccinului Spikevax/ Moderna împotriva COVID-19 pentru categoria de vârstă 12-17 ani.
Schema de vaccinare recomandată constă în administrarea a două doze, la un interval de 28 de zile.
Înscrierea la programare a minorilor în platforma electronică se va putea realiza prin intermediul conturilor părinţilor, tutorilor sau ale aparţinătorilor legali. De asemenea, din 2 august, vaccinarea copiilor se poate realiza fără o programare prealabilă în platformă, prin prezentarea directă în centrele de vaccinare, la cabinetele medicilor de familie, unde se administrează acest tip de vaccin, sau la evenimentele de tip maraton, drive-trough organizate la nivel naţional.
Vaccinarea este gratuită şi voluntară, iar pentru facilitarea procesului de vaccinare se pot descărca de pe site-ul ROVACCINARE atât chestionarul de triaj, cât şi formularul de consimţământ informat prin care îşi exprimă acordul în acest sens. Documentul poate fi semnat de către unul dintre părinţi, de tutorele sau reprezentantul legal, iar în centrul de vaccinare, adulţii vor prezenta actele de identitate valabile care să ateste calitatea acestora (CI, paşaport, pentru adulţi şi certificatul de naştere, în cazul celor care nu au împlinit 14 ani).
„Vaccinarea rămâne soluţia sigură şi eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de EMA, cel mai important for decizional, care reuneşte experţi la nivel european. Potrivit EMA, datele care rezultă din studiile clinice arată un profil de siguranţă şi o tolerabilitate foarte bune ale vaccinului COVID-19/Moderna în cazul copiilor între 12 şi 17 ani, iar eficacitatea la aceştia este foarte mare. Totodată, studiile efectuate relevă faptul că în grupul copiilor care au fost vaccinaţi nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinaţi”, a subliniat CNCAV.
Sursă foto: G4Media.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
.jpeg)
Zile de sărbătoare la malul mării: Bricul Mircea poate fi vizitat de doritori
.jpeg)
Unde este amplasat containerul pentru deșeuri voluminoase?

RAJA: Zilele Constanței, marcate prin concerte pline de emoție și energie
Premiul Opera Omnia pentru critică și istorie literară acordat prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, de la Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța
ePatrimoniu, o platformă digitală modernă, ușor de accesat și de utilizat
Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres
ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

