dobroge.tv

Live

Peste 200 de taximetriști au străbătut municipiul Constanța, în semn de protest

30 iulie 2021
Publicitate

Timp de trei ore, în jur de 200-300 de taximetriști constănțeni au protestat pe principalele artere de circulație ale orașului. Mașinile au plecat în coloană, de pe variantă și au străbătut orașul, până în fața Primăriei. Nu s-a depășit viteza de 15 kilometri pe oră, iar traficul rutier a fost afectat. Șoferii au încercat, astfel, să determine autoritățile să retragă de pe ordinea de zi proiectul referitor la regulamentul de transport public în regim de taxi, lucru care nu s-a întâmplat. Regulamentul a fost votat, dar cu câteva amendamente, printre care și unul care făcea referire la locurile din stațiile de taxi.

Taximetriștii și-au dat întâlnire de dimineață, în parcarea unui centru comercial de pe bulevardul Aurel Vlaicu. S-au urcat în mașini și la ora 09.00 au început protestul. Cele peste două sute de autoturisme, potrivit estimărilor, au trecut pe principalele artere de circulație din Constanța.

Traseul a fost clar: de pe variantă, pe bulevardul Tomis și apoi la primărie. S-a mers în coloană, iar viteza cu care au circulat taximetrele nu a fost mai mare de 15 kilometri pe oră. Tocmai de aceea, mulți șoferi au depășit șirul de mașini.

Protestul a fost punctul culminant al acțiunilor pe care conducătorii le-au avut în ultima vreme, nemulțumiți fiind de unele prevederi ale noului regulamentul de transport public în regim de taxi, ce s-a aflat vineri în atenția autorităților locale. Au avut revendicări clare.

Sperăm să scoatem regulamentul de pe Ordinea de Zi a Consiliului Local”, a declarat Sorin Coadă, președinte Camera Taximetriștilor Constanța.

Să fie îmbunătățit până când va fi votat cu studiul pe care Primăria l-a comandat pentru a afla numărul real de taxiuri care trebuie să deservească cetățenii din municipiul Constanța”, a declarat Bogdan Matias, taximetrist.

Iar aceasta nu ar fi singura problemă, spun taximetriștii.

Lista stațiilor existente în regulament nu coincide cu situația reală. Și practic, foarte multe stații de taxi sunt micșorate pe teren. Ele pe plăcuțe au rămas același număr de mașini, dar pe teren, în realitate sunt mult mai mici”, a mai declarat Sorin Coadă, președinte Camera Taximetriștilor Constanța.

Autoritățile susțin că s-au purtat discuții pentru ca problemele să fie rezolvate.

Sunt foarte multe stații care nu au fost remarcate pentru că ori au fost șterse, ori nu mai sunt marcare așa cum trebuie. În fiecare stație există câte un panou în care scrie clar numărul de taxiuri din acea stație, chiar dacă marcajul există sau nu există pe asfalt”, a declarat Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța.

În ședința de Consiliu Local Municipal regulamentul a fost votat cu patru amendamente, unul stabilind numărul maxim de autorizații de taxi la 1.600 pentru o perioadă de cinci ani.

Vechimea mașinii să fie prelungită, indiferent ce vechime are până în 2024, adică doi ani și jumătate de acum în colo, chiar dacă a depășit limita de 10 ani”, a declarat Lică Neagu, președinte Asociația Taximetriștilor Constănțeni.

De asemenea, autoritățile au aprobat și lista stațiilor propuse de taximetriști.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233