Rafinăria Petromidia, amendată cu 100.000 de lei de Garda de Mediu pentru poluare

Rafinăria Petromidia a fost amendată cu 100.000 de lei, de comisarii Gărzii de Mediu Constanța, pentru neluarea măsurilor necesare pentru prevenirea poluării în timpul lucrărilor efectuate în urma accidentului produs pe data de 2 iulie.
„Pentru soluționarea unor petiții transmise instituției noastre în perioada 13 – 20 iulie de către cetățeni din Năvodari, comisarii Gărzii Naționale de Mediu Comisariatul Județean Constanța au efectuat verificări pe platforma industrială Petromidia, unde se desfășurau în lucrări de revizie – curățare instalații rafinare ca urmare a incidentului produs în data de 02 iulie”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.
S-a constatat că în timpul efectuării lucrărilor de reparații nu s-au luat măsurile necesare pentru prevenirea poluării, iar pentru neconformitățile constatate s-a aplicat sancțiune contravențională, conform prevederilor legale privind emisiile industriale, în valoare de 100.000 de lei.
Această amendă este a doua primită de Rafinărie. Astfel, în data de 19 iulie, Rafinăria Petromidia a fost amendată cu 50.000 de lei.
„În data de 15.07.2021, s-a finalizat acțiunea de verificare a respectării prevederilor legale din punct de vedere al mediului de către titularul de activitate, comisarii GNM – CJ Constanța constatând că nu au fost nerespectate prevederile art. 5, alin. (1), lit.a din Legea nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase, fapt pentru care a fost aplicată sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 50.000 lei”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța la 19 iulie 2021 -- detalii aici: EXPLOZIE PETROMIDIA. Amendă de 50.000 de lei pentru Rafinăria Petromidia. Trei oameni şi-au pierdut viaţa
Reamintim că o explozie puternică, urmată de un incendiu a avut loc vineri, 2 iulie, la Rafinăria Petromidia din Năvodari. În urma impactului, un bărbat și-a pierdut viața pe loc și alte cinci persoane au fost rănite -- detalii aici: Explozie puternică la Rafinăria Petromidia, a fost activat planul roşu de intervenţie. Un bărbat a fost găsit mort, mai multe persoane sunt rănite - IMAGINI DE LA FAŢA LOCULUI
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
.jpeg)
Zile de sărbătoare la malul mării: Bricul Mircea poate fi vizitat de doritori
.jpeg)
Unde este amplasat containerul pentru deșeuri voluminoase?

RAJA: Zilele Constanței, marcate prin concerte pline de emoție și energie
Premiul Opera Omnia pentru critică și istorie literară acordat prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, de la Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța
ePatrimoniu, o platformă digitală modernă, ușor de accesat și de utilizat
Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres
ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

