Tânăr ucis de un motociclist cu care s-a şicanat în trafic. Cine este Americanu', motociclistul care riscă acum până la 25 de ani de închisoare
.jpg)
Judecătorii au decis arestarea motociclistului Laurenţiu Tirica Mitici (zis Americanu') pentru 30 de zile după ce acesta a lovit şi a proiectat pe o maşină un tânăr din Bucureşti care circula pe o trotinetă electrică şi care a murit miercuri seară la spital. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 25 de ani de închisoare.
Practic, ancheta a scos la iveală că miercuri seara, la ora 18:30, în timp ce staţiona la culoarea roşie a semaforului din intersecţia Splaiul Unirii cu Calea Vitan Bârseşti, Laurenţiu Trica Mitici a fost lovit în spate de către un bărbat care se deplasa pe o trotinetă electrică.
„Pe fondul discuţiilor în contradictoriu cei doi şi-au adresat injurii şi ameninţări, după care au părăsit zona respectivă îndreptându-se către intersecţia dintre Calea Vitan Bârseşti şi Şoseaua Olteniţei. Inculpatul a ajuns primul în apropierea intersecţiei respective, a coborât de pe motocicletă şi a aşteptat pe carosabil venirea victimei care se deplasa pe trotineta electrică. Când cea din urmă s-a apropiat, inculpatul a alergat către aceasta cu intenţia de o agresa, determinând-o să treacă de axul despărţitor dintre cele două sensuri de deplasare, aruncând în aceleaşi împrejurări cu casca de motociclist în victimă, lovind-o în zona capului, determinând dezechilibrarea şi căderea acesteia pe carosabil, victima fiind lovită frontal de un autoturism care circula regulamentar din sens opus”, arată anchetatorii.
În urma impactului a rezultat rănirea gravă a victimei, care a fost transportată la un spital, unde a decedat după aproximativ o oră şi jumătate de la momentul impactului.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri, iar la acest moment se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului.
Laurenţiu Trica Mitici (Americanu') este cunoscut în lumea motocicliştilor. Acesta este descris de către prieteni ca fiind un individ calm şi calculat, glumeţ, relaxat. De asemenea, el s-ar fi implicat în mai multe acţiuni umanitare, aşa cum reiese din declaraţiile persoanelor apropiate, scrie adevarul.ro.
Sursă foto: adevarul.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

