JURNAL PORTUAR. 37 de nave s-au aflat vineri sub operare în porturile de la malul mării
    06 august 2021    
  
    Publicitate
  
  
  
  
  
    
În porturile de la malul mării se aflau vineri dimineață 37 de nave sub operare. Cele mai multe dintre acestea – 34 erau în Portul Constanţa, iar alte trei erau în Portul Midia.
Navele sub operare aveau de încărcat sau descărcat, în mare parte, cereale, îngrășăminte, containere, fier vechi sau laminate.
De asemenea, potrivit buletinului informativ al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime, în rada Portului Constanța erau în dimineața zilei de 6 august opt nave, dintre care șapte așteptau pentru operare, iar una nu avea operațiuni portuare. Încă o navă fără operațiuni se afla în Portul Mangalia.
La avizări, vineri dimineață, potrivit raportărilor, erau 14 nave: 12 pentru Portul Constanța și încă două pentru Portul Midia.
  Publicitate
  Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
  Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
  Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
  Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
   URMĂREȘTE
  
  
 
      DESPRE GRIJILE VIEȚII
 
      DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
 
      IUBIREA CARE UCIDE
 
      APOSTOLIA MILENIULUI III
 
      PUTEREA CRUCII
 
      URMAREA LUI HRISTOS
 
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    .jpeg)







.jpeg)
.jpeg)

_1024x576.jpg)