Florin Cîţu: Valul patru nu se poate justifica atât timp cât avem vaccin şi trebuie doar să ne vaccinăm

Premierul Florin Cîţu consideră că valul patru al pandemiei nu se poate justifica în România, atâta timp cât ţara noastră are vaccin şi populaţia trebuie doar să se vaccineze.
Cîţu a fost întrebat, marţi, despre faptul că valul patru al pandemiei se apropie, sunt mulţi oameni la munte şi la mare şi ce măsuri va lua în acest caz.
„Sunt bucuros că românii se bucură de facilităţile pe care România le are în domeniul turismului. Astă iarnă România a fost una dintre singurele ţări din Europa care a avut deschis sezonul turistic şi am prima ţară care a relaxat condiţiile şi a avut şi vaccin la liber. Noi avem vaccin, din punctul meu de vedere valul 4 nu se poate justifica atât timp cât avem vaccin şi trebuie doar să ne vaccinăm. E important ca toţi să luăm acest mesaj şi fac apel la toţi liderii politici, din opoziţie sau de la putere către toată societatea să promovăm acest mesaj cu vaccinare”, a afirmat Florin Cîţu.
El a precizat că doar vaccinarea ne scapă de pandemie.
„Doar dacă ne vaccinăm putem să scăpăm de pandemie. Nicio altă măsură pe care am luat-o anul trecut nu ne-am scăpat de pandemie. În momentul în care a apărut acest vaccin am văzut că am putut să depăşim această fază. Este foarte important să ne vaccinăm şi dacă va fi nevoie voi merge din nou iarăşi prin ţară. Nu l-am văzut nici pe preşedintele PSD, nu i-am văzut nici pe cei care critică această campanie de vaccinare să fi făcut un minim efort în a susţine campania de vaccinare”, a transmis premierul.
„Succesul unei campanii de vaccinare îl vedem în numărul de persoane infectate. Şi dacă în România astăzi avem încă un număr mic de persoane infectate...”, a mai adăugat Cîţu, întrebat despre declaraţiile liderului PNl, Ludovic Orban referitoare la campania e vaccinare.
Sursă foto: news.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

