ALERTĂ METEO. Cod galben și portocaliu de furtuni, ploi, vijelii și grindină în majoritatea județelor din țară. HARTĂ

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de miercuri, de la ora 10:00 şi până joi la ora 10:00 și o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică, valabilă de miercuri, de la ora 12:00 şi până joi la ora 08:00. Sunt anunţate averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.
Astfel, de miercuri, 25 august, ora 10.00 și până joi, 26 august, ora 12.00 este cod galben de instabilitate atmosferică.
„În intervalul menționat în sud-vestul, sudul, centrul și estul țării vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 25...40 l/mp”, transmite ANM.
Iar de de miercuri, 25 august, ora 12.00 și până joi, 26 august, ora 08.00 este cod portocaliu de instabilitate atmosferică.
„În intervalul menționat local în Transilvania, Moldova, la munte, precum și în nordul Olteniei și al Munteniei vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 30...40 l/mp și izolat 50...70 l/mp”, mai transmite ANM.
Sursă foto: PlayTech
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

