CONSTANȚA. Patru persoane, printre care și manelistul Tzanca Uraganu, amendate de oamenii legii în timpul unei petreceri organizate în stradă. VIDEO

Polițiști din cadrul Secției 4, în cursul zilei de marți, în jurul orei 16.15, au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Mihu Copilu din municipiul Constanța se află în desfășurare un eveniment privat (nuntă), fiind tulburată ordinea și liniștea publică.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificate patru persoane, care au fost sancționate contravențional, la Legea 61/1991, cu amendă în valoare totală de 2.000 de lei.
Totodată, polițiștii au constatat faptul că, în fața porții imobilului, erau amplasate copertine, mese și scaune, fiind îngreunată circulația rutieră.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.
Precizăm că una dintre persoanele sancționate este manelistul Tzanca Uraganu.
@tzzzancauraganu @tzaancauraganuu
♬ sunet original - Tzancă Uraganu
Sursă foto: Youtube Nek Music TV
Sursă video: TikTok tzzzancauraganu
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

