Pentru a nu plăti parcarea, unii turiști și-au lăsat mașinile pe spațiul verde. Polițiștii constănțeni au aplicat amenzi
Zeci de turiști veniți astăzi în vizită la Delfinariu s-au ales cu amendă. Șoferii și-au lăsat autoturismele pe spațiile verzi din zonă, încercând să evite plata parcărilor amenajate. Atenție, însă! Poliția Locală face controale și îi sancționează pe cei pe care îi prind pe picior greșit. Iar amenda nu este chiar mică. Conducătorii auto riscă să rămână cu câteva sute de lei mai puțin în buzunar, dar și cu vacanța stricată.
Vizita la Delfinariu nu lipsește aproape din nicio vacanță. Mai ales în zilele ploioase sau înnorate, nepotrivite pentru plajă. Din acest motiv, turiștii vin în număr mare la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Pe lângă bilete, aceștia au de achitat și o taxă de aproximativ 26 de lei pentru a beneficia de parcare pentru toată ziua.
Dar cum românul este inventiv și încearcă să scoată din buzunar o sumă cât mai mică de bani, mai ales în vacanță, se mai abate și de la reguli.
Parcarea în oraș și în stațiune le dă bătăi de cap unora dintre turiști. Zeci de șoferi și-au lăsat mașinile chiar și pe spațiul verde pentru a evita plata parcării.
Deși avertizați de paznicul complexului și de echipa Dobrogea TV că nu au parcat regulamentar, șoferii și-au lăsat mașinile în aceeași poziție.
Iar consecințele nu au încetat să apară. Două echipaje ale poliției locale au venit la fața locului și au început să împartă sancțiuni.
Amenda i-a supărat din cale afară pe unii dintre turiști, care au cerut explicații organelor de poliție, dar au încercat să găsească și scuze.
Reprezentanții Primăriei fac apel către oameni să parcheze autovehiculele pe locurile de parcare amenajate și nu pe spațiul verde pentru că riscă să fie sancționați contravențional, dar și să-și strice concediul.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

