Masca de protecție, obligatorie în București, pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor, începând cu data de 13 septembrie

CMBSU a decis ca masca de protecţie să fie purtată pe o rază de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, începând cu data de 13 septembrie.
„Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere gura şi nasul, pe o rază de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, pentru persoanele care staţionează în acest perimetru, începând cu data de 13 septembrie 2021”, prevede hotărârea.
„Știm că în momentul în care începe școala fizic se produc aglomerări, atât la venirea cât și la plecarea copiilor de la școală. Părinții își așteaptă copiii, staționează în grupuri care provoacă aglomerări în jurul școlilor”, declarase anterior perefectul Stoica.
Măsura va fi dublată de patrularea agenților de poliție în zonă, astfel încât această regulă să fie respectată. „Ne bazăm și pe conformarea voluntară a oamenilor care trebui să înțeleagă că aceasta este o măsură care protejează sănătatea lor și a copiilor lor. Vedem că această nouă tulpină afectează nu doar persoane în vârstă, cum a fost cazul până acum, ci și persoane tinere și copii”, a explicat Stoica.
Sursă foto: Opinia Timisoarei
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

