CONSTANŢA. În fiecare zi, unitățile de învățământ vor fi supravegheate de poliţişti atât la primele ore ale dimineții, cât și la ieșirea de la cursuri
13 septembrie 2021
Redactia DTV
Publicitate
Peste 50 de polițiștii locali constănțeni din cadrul Direcției Generale Poliția Locală, alături de forțe de ordine din alte structuri ale MAI s-au asigurat astăzi că elevii, preșcolarii și liceenii au intrat în siguranță în unitățile de învățământ.
Și nu doar în prima zi de școală. În fiecare zi, unitățile de învățământ vor fi atent supravegheate de forțele de ordine atât la primele ore ale dimineții, cât și la ieșirea de la cursuri, până când toți elevii vor fi plecat spre case. Polițiștii locali s-au asigurat că cei mici, dar și cei mari au fost în siguranță pe trecerile de pietoni, dar și că în preajma unităților de învățământ nu s-au petrecut incidente neplăcute.
Publicitate
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
URMĂREȘTE
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS
.jpeg)







.jpeg)
.jpeg)

_1024x576.jpg)