dobroge.tv

Live

Farul se întărește de la FCSB

10 iulie 2020
Publicitate

FC Farul se întărește de la FCSB. „Marinarii“ au anunțat aseară al doilea transfer din această vară. După aducerea lui Marius Chindriș, oficialii constănțeni s-au înțeles și cu Vlad Șerbănescu.

Așa cum a anunțat la începutul săptămânii președintele „marinarilor“, Tiberiu Curt, FC Farul începe să aducă jucători pentru viitorul sezon competițional. 

Plecarea celor 11 jucători din urmă trei săptămâni începe să se acopere cu tineri de perspectivă. După Marius Chindriș, din această săptămână s-a alăturat lotului pregătit de Ianis Zicu și Vlad Șerbănesc, un produs al Academiei de fotbal a FCSB-ului. 

În vârstă de 18 ani, el evoluează pe postul de mijlocaș de bandă stânga, însă poate joacă și pe dreapta sau chiar pe postul de atacant. În ciuda vârstei fragede, Șerbănescu a apucat deja să joace câteva meciuri la seniori pentru FCSB 2, în liga a treia. 

La semnarea contractului cu formația de pe litoral, el a mărturisit că a ales să vină la Constanța pentru a pune umărul la promovarea în prima ligă, dar și pentru că Farul este unul dintre cluburile de tradiție din România.

 În cazul în care acest obiectiv ar fi îndeplinit anul viitor, el ar putea avea astfel șansa să evolueze la un nivel mai competitiv.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233