Alertă meteo de ultimă oră. Frig, ploi și chiar ninsori în weekend
Meteorologii anunţă, pentru acest weekend, vreme deosebit de rece, ploi şi, la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, ninsori, precum şi intensificări ale vântului.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de vineri, de la ora 10.00, până luni, la aceeaşi oră.
„În intervalul menţionat vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, cu valori termice în cursul zilelor mult mai coborâte decât mediile multianuale specifice datei”, au anunţat meteorologii.
De asemenea, va ploua în jumătatea sudică a ţării pe parcursul zilei de vineri şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar sâmbătă şi duminică mai ales în vest şi sud-vest. La munte, în special în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.500 de metri, vor predomina ninsorile şi pe alocuri se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 15...25 l/mp, iar izolat în Banat şi Oltenia 30...35 l/mp.
Temporar, vântul va prezenta intensificări în vestul Carpaţilor Meridionali, în sudul Banatului şi pe litoral, cu viteze de peste 60...70 km/h, iar local şi în regiunile sud-estice, sudice şi în restul zonei montane, unde rafalele vor fi în general de 45...60 km/h.
Sursă foto: Adevărul
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS
.jpeg)







.jpeg)
.jpeg)

_1024x576.jpg)