dobroge.tv

Live

CORONAVIRUS ROMÂNIA, 16 octombrie. 15.239 de cazuri noi, 352 de persoane au murit - în ultimele 24 de ore

CORONAVIRUS ROMÂNIA, 16 octombrie. 15.239 de cazuri noi, 352 de persoane au murit - în ultimele 24 de ore
16 octombrie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Până astăzi, 16 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.445.714 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 5.468 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.231.401 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.239 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 236 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, relevă datele oficiale anunţate sâmbătă.

În Bucureşti sunt 3.128 de cazuri noi de COVID-19, în Prahova - 946, Iaşi - 665, Cluj - 594,Timiş - 579, Ilfov - 576, Constanţa - 547.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este peste 3 în toate judeţele, în Ilfov având cea mai mare valoare, 16,49. În Bucureşti, valoarea acestui coeficient este 16,1.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.188 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 41.482 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 15.10.2021 (10:00) – 16.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 352 decese (194 bărbaţi şi 158 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 352 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 1 la categoria de vârstă 10-19 ani, 5 la categoria de vârstă 30-39 ani, 12 la categoria de vârstă 40-49 ani, 27 la categoria de vârstă 50-59 ani, 82 la categoria de vârstă 60-69 ani, 113 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 111 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Decesul de la grupa de vârstă 0-9 ani este al unei fetiţe din judeţul Argeş, în vârstă de 6 ani, cu comorbidităţi.

Decesul de la grupa de vârstă 10-19 ani este al unei adolescente de 17 ani din judeţul Buzău, în vârstă de 17 ani, care prezenta comorbidităţi, nevaccinată.

283 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 23 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 46 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în luna septembrie 2021, în judeţele Călăraşi şi Mureş. În intervalul de referinţă (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 350 decese.

Din totalul de 352 de pacienţi decedaţi, 312 erau nevaccinaţi şi 40 vaccinaţi. Cei 40 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între 50 şi 80 de ani. 33 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, iar pentru 7 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 18.361. Dintre acestea, 1.739 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienţilor internaţi, 429 sunt minori, 394 fiind internaţi în secţii şi 35 la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 9.979.566 de teste RT-PCR şi 3.878.690 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.923 de teste RT-PCR (12.684 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 13.239 la cerere) şi 43.326 de teste rapide antigenice.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.762 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.548 în Italia, 16.946 în Spania, 199 în Marea Britanie, 130 în Franţa, 3.124 în Germania, 95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 145 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 23 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 10 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 5 în Croaţia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Polonia, Kuweit şi Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 195 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia, unul în Bulgaria şi unul în Nigeria, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

Publicitate

Galerie Foto

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233