CAMPANIA DE VACCINARE. Peste 6 milioane de persoane imunizate cu cel puţin o doză. 62.056 persoane vaccinate în ultimele 24 de ore

Comitetul de coordonare a vaccinării a anunţat, luni, că peste 6.000.000 de persoane au fost vaccinate cu cel puţin o doză în România, de la debutul campaniei de vaccinare, iar 62.056 s-au vaccinat în ultimele 24 de ore.
„Astăzi am depăşit pragul de 6.000.000 de persoane vaccinate cu cel puţin o doză. Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluţie de protecţie împotriva COVID-19”, a transmis, luni, CNCAV.
Specialiştii au precizat că, în ultimele 24 de ore, s-au vaccinat 62.056 persoane, dintre care 31.958cu prima doză sau cu vaccinul Johnson&Johnson şi 23.454cu a treia doză.
De la debutul campaniei de vaccinare s-au folosit 11.237.605 doze de vaccin, fiind vaccinate în total 6.013.059 persoane, dintre care 5.689.431 cu schema completă.
De la ultima raportare au fost înregistrate 38 de reacţii adverse, iar 123 sunt încă în investigare.
Specialiştii din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) care au analizat, împreună cu factorii de decizie din România, situaţia privind vaccinarea anti-COVID arată că în ritmul de vaccinare înregistrat în ultimele şase săptămâni şi dacă se păstrează actualele strategii privind implementarea campaniei de imunizare, România va reuşi abia peste doi ani şi jumătate să ajungă la un nivel de vaccinare de 70% din totalul populaţiei.
Sursă foto: Facebook RO Vaccinare
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

