dobroge.tv

Live

METEO. Val de aer polar peste România

METEO. Val de aer polar peste România
25 octombrie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Meteorologii anunţă vreme cu temperaturi scăzute, sub normalul perioadei toată săptămâna, din cauza unui val de aer polar.

Luni, 25 octombrie, în ţară, vremea va fi rece pentru această perioadă, mai ales în regiunile extracarpatice. Cerul va avea unele înnorări ziua în sudul şi estul ţării şi noaptea în sud-est, iar în restul timpului şi al teritoriului va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului. Conform Administraţiei Naţionale de meteorologie (ANM), temperaturile maxime se vor situa între 8 şi 15 grade, iar cele minime se vor încadra între -8 grade în estul Transilvaniei şi 5…6 grade în dealurile vestice şi pe litoral. În orele dimineţilor, pe alocuri se va forma ceaţă. 

 Marţi, 26 octombrie, vremea se va menţine rece în regiunile extracarpatice, dar în rest valorile termice se vor apropia de mediile multianuale specifice perioadei. Cerul va fi mai mult senin, exceptând sudul şi sud-estul ţării unde va avea înnorări în general persistente şi izolat vor fi condiţii de burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, Moldova şi Dobrogea. Temperaturile maxime se vor situa între 10 şi 16 grade, iar cele minime se vor încadra între -6…-4 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 8…9 grade pe litoral. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri în zonele joase va fi ceaţă. 

 Săptămâna 25.10.2021 – 01.11.2021 

 Cu excepţia regiunilor nord-estice, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, temperaturile medii se vor situa sub cele specifice acestei perioade. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane. 

 Săptămâna 01.11.2021 – 08.11.2021 

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă uşor mai accentuată în cele nord-estice şi la munte. Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă deficitară în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sudice şi sud-estice. 

 Săptămâna 08.11.2021 – 15.11.2021 

 Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile sud-estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă. 

 Săptămâna 15.11.2021 – 22.11.2021 

 Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor avea o tendinţă deficitară în regiunile sudice şi sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Sursă foto: playtech.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233