dobroge.tv

Live

Doza booster pentru vaccinul Moderna se va face cu o cantitate înjumătățită de ser. Ce se va întâmpla cu doza a doua pentru Johnson & Johnson

26 octombrie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, marţi, că doza booster pentru vaccinul Moderna va fi înjumătăţită, cel mai probabil această măsură urmând să fie luată de săptămâna viitoare. De asemenea, Gheorghiţă a mai menţionat că, la finalul acestei săptămâni, va fi anunţat cu ce vor face doza booster cei care s-au vaccinat cu Johnson & Johnson.

Valeriu Gheorghiţă a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că decizia referitoare la vaccnul Moderna va fi luată după o recomandare în acest sens a Agenţiei Europene a Medicamentului.

Ieri, Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat utilizarea dozei de booster, doza de Moderna, pentru o persoană care a primit prima schema de vaccinare cu vaccinul de la Moderna după minim şase - opt luni de la doza doi. O precizare este legată de faptul că pentru doza booster se recomandă o doză înjumătăţită faţă de doza care s-a folosit la schema iniţială”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Acesta a precizat că, în cursul acestei săptămâni, va avea loc o şedinţă în cadrul Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţii de Vaccinare.

Foarte probabil că vom adopta şi noi aceeaşi recomandare, ceea ce înseamnă că, probabil cel mai devreme începând cu săptămâna viitoare, vom recomanda administrarea unei doze înjumătăţite de vaccin de la compania Moderna pentru doza de booster, după minim şase luni ceea ce echivalează o doză de 50 de micrograme comparativ cu 100 de micrograme cât este doza anterioară”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

De asemenea, Valeriu Gheorghiţă a precizat că, de la începutul lunii noiembrie, sunt primele persoanele eligibile vaccinate cu Johnson & Johnson care pot face doza booster.

Tot în această săptămână vom decide care va fi atitudinea de urmat la persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania Johnson & Johnson, în monodoză, pentru că începând cu prima parte a lunii noiembrie sunt deja primele persoane eligibile care ar putea să primească o doză de rapel, o doză booster, având în vedere că vaccinarea cu Johnson în România a început undeva pe data de 4 mai, la începutul lunii mai. Probabil că de prima intenţie vom recomandă tot un vaccin tot pe bază de ARN mesager, fie de la compania Biontech/ Pfizer, fie de la compania Moderna, însă, nu este exclus să rămânem şi pe recomandarea de a face un vaccin cu aceeaşi tehnologie, adică cu Johnson & Johnson, având în vedere că datele de imunogenitate şi de siguranţă sunt foarte bune. Cel mai târziu vineri vom anunţa care este recomandarea în acest sens”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Întrebat de ce doza booster de la Moderna va fi înjumătăţită, Valeriu Gheorghiţă a răspuns: „Cei care au făcut doză întreagă nu este absolut nicio problemă, nu este o contraindicaţie din acest punct de vedere, însă, Moderna a depus date care arată că la această doză înjumătăţită imunogenitatea este similară cu o doză întreagă, însă, reactogenitatea este mai redusă. Practic, frecvenţa şi intensitatea reacţiilor adverse sunt mai reduse cu doză înjumătăţită la booster decât cu doză întreagă şi atunci recomandarea este să se meargă cu o doză înjumătăţită, având în vedere că răspunsul imunologic, practic efectul pe protecţie va fi similar”.

El a precizat că până în prezent 37.000 de persoane au făcut în România doza booster cu Moderna.

Doza booster se administrează în România din 28 septembrie.


Sursă foto: Reuters

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233