Criza guvernamentală: astăzi au loc discuţii între liberali şi social-democraţi

Reprezentanţii PNL şi cei ai PSD se reunesc, astăzi, pentru a purta discuţii în vederea ieşirii din criza guvernamentală care durează deja de mai mult de două luni. Întâlnirea vine în contextul în care PNL a anunţat că încearcă să contureze o majoritate în jurul unui premier liberal, în timp ce PSD intenţionează să meargă la Cotroceni cu o propunere proprie, scrie news.ro.
Echipa de negociere a PNL, condusă de preşedintele Florin Cîţu, se întâlneşte joi, de la ora 14.00, la Palatul Parlamentului, cu echipa PSD.
Cîţu va fi însoţit de prim-vicepreşedinţii Gheorghe Flutur, Iulian Dumitrescu, Lucian Bode şi Rareş Bogdan, dar şi de secretarul general Dan
Vîlceanu.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că la consultările de la Cotroceni social-democraţii vor merge cu propria propunere de premier, chiar dacă numele acestuia nu a fost încă stabilit.
PNL a decis, în şedinţa Biroului Permanent Naţional de marţi seară, flexibilizarea mandatului de negociere, astfel încât partidul să discute atât cu cei de la PSD cât şi cu cei de la USR.
Criza guvernamentală a fost generată, în 1 septembrie, de demiterea ministrului USR al Justiţiei Stelian Ion, care a dus la votarea unei moiuni de cenzură de către 281 de parlamentari şi demiterea Guvernului Ciţu.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

