Spitalul Clinic de Boli Infecțioase va fi reabilitat. Vergil Chițac: „Investiția se ridică la 25 de milioane de lei”

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac a transmis, joi, 4 noiembrie, prin intermediul unei rețele de socializare, că Spitalul Clinic de Boli Infecțioase va intra în proces de reabilitate. De asemenea, edilul a transmis că a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul ce presupune creșterea eficienței energetice a unității spitalicești.
„Dragi constănțeni, după cum am anunțat în repetate rânduri, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase va intra într-un amplu proces de reabilitare. Astăzi am semnat contractul de finanțare pentru proiectul ce presupune creșterea eficienței energetice a spitalului. Investiția se ridică la 25 de milioane de lei (dintre care 14,3 milioane de lei sunt bani europeni) și va fi realizată prin Programul Operațional Regional 2014 - 2020.
Investițiile pe care urmează să le derulăm sunt capitale pentru buna funcționare a clădirii, dat fiind că aceasta datează din anul 1938. Amprenta timpului și lipsa investițiilor din ultimii ani au făcut ca infrastructura spitalului să se degradeze tot mai mult și să îngreuneze activitatea cadrelor medicale.
Printre lucrările ce vor fi efectuate se regăsesc:
- termoizolarea și hidroizolarea anvelopei clădirii
- înlocuirea instalaţiilor sanitare, termice și electrice
- înlocuirea tâmplăriei exterioare
- montare instalaţie panouri solare și fotovoltaice
- montare sistem monitorizare video
- montare de uşi antibacteriene
- înlocuire obiecte sanitare în totalitate
- realizare instalaţie stingere incendii, hidranţi interiori şi exteriori, staţie și grup de pompare
- montarea instalaţie de detectare, semnalizare, avertizare incendiu și iluminat de securitate
- accesibilizare spaţiu pentru persoane cu dizabilităţi.
Ca urmare a implementării acestui proiect, urmărim scăderea cu 69% nivelului gazelor cu efect de seră la nivelul clădirii și scăderea cu 44% a consumului de energie primară. Totodată, consumul de energie din surse regenerabile va crește cu 515.645,00 kWh/an”, a transmis Vergil Chițac.
Sursă foto: Arhivă Dobrogea TV
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

