Staţie meteo de ultimă generaţie, instalată pe digul de la intrare în staţiunea Mamaia

O staţie meteo de ultimă generaţie a fost amplasată pe noul dig de la intrare în staţiunea Mamaia. Aceasta a fost realizată în urma parteneriatului încheiat între Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (A.B.A.D.L) şi Centrul Regional Meteorologic Regional (CMR) Dobrogea.
Staţia meteorologică automată a fost montată pe digul T9 din zona Pescărie, fiind dotată cu traducător de vânt.
„Semnarea acestui parteneriat şi amplasarea staţiei pe digul aflat în exploatarea noastră, a Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (A.B.A.D.L), este necesară şi pentru staţiunea Mamaia şi Portul Constanţa, fiind date foarte relevante pentru toate instituţiile publice şi agenţii economicii din zonă şi din Portul Constanţa pe care le solicită şi de care au foarte mare nevoie. Această staţie îi vor ajuta pe meteorologii de la Centrul
Regional să întocmească prognozele meteorologice, care vor avea o acurateţe maximă având în vederea locaţia acestei staţii, digul T 9 care pleacă de pe ţărm şi înaintează în largul mării“, a spus directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, Bogdan Bola, citat de adevarul.ro
„Amplasarea acestei staţii meteorologice pe digul din zonă a fost necesară pentru că iniţial aceasta se afla în curtea Centrului Regional Meteorologic Regional, dar datele emise nu erau relevante pentru că în zonă s-au construit multe clădiri înalte, astfel că de exemplu viteza vântului a scăzut de la 7m/s la 2m/s. Este o staţie automată de ultimă generaţie, care oferă informaţii referitoare la temperatura aerului, viteza şi direcţia vântului, presiunea atmosferică şi umezeala“, a precizat directorul Centrului Regional Meteorologic Regional Dobrogea, Marius Coţofan.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

