JUDEȚUL CONSTANȚA. Acțiuni pentru verificarea respectării restricțiilor impuse: peste 60 de amenzi date

La data de 5 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020. Astfel, au fost legitimate peste 200 de persoane și au fost verificați 16 operatori economici, totodată fiind controlate și 144 de autovehicule.
În urma acțiunilor, au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 11.500 de lei, dintre care 25 la Legea 55/2020.
La data de 5 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai, precum și ai Secției 3 Rurală Mangalia și Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020. Astfel, au fost legitimate peste 70 de persoane și au fost verificați 5 operatori economici, totodată fiind controlate și 3 autovehicule de transport public de persoane.
În urma acțiunilor, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5.300 de lei, dintre care 8 la Legea 55/2020.
La data de 5 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat activități pentru verificarea legalității transportului public de persoane, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020. Astfel, au fost legitimate peste 40 de persoane și au fost controlate 31 de autovehicule.
În urma acțiunilor, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei, dintre care 6 la Legea 55/2020.
Sursă foto: Arhivă IPJ Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

