dobroge.tv

Live

Poveste cutremurătoare de la ATI: fiica i-a lăsat patul mamei. ''Am tras de ea cu tot ce s-a putut, dar a murit. Apoi a intrat pe același pat mama... a murit și ea''

Poveste cutremurătoare de la ATI: fiica i-a lăsat patul mamei. ''Am tras de ea cu tot ce s-a putut, dar a murit. Apoi a intrat pe același pat mama... a murit și ea''
07 noiembrie 2021
Redactia DTV
Publicitate

O poveste cutremurătoare a fost povestită de medicul Letiția Coriu, șeful secției de terapie Intensivă de la Spitalul Colțea, care a participat la Maratonul. Informării. Evenimentul care a avut loc sâmbătă în Capitală a fost menit să vină cu informații și explicații specializate privind vaccinarea și infectarea cu coronavirus, potrivit digi24.ro.

Medicul a povestit despre cazul a două femei, mamă și fiică, decedate după ce s-au infectat cu Covid-19. Prima a murit fiica, iar pe patul de Terapie Intensivă a ajuns, apoi, mama, asistentă medicală la Colțea. Amândouă au decedat, iar soțul asistentei nu și-a putut înmormânta fiica și soția, pentru că și el avea COVID-19.

„Sunt familii întregi care mor. Am avut angajata spitalului, care avea doar obezitate, care nu s-a vaccinat și care lucra la unul dintre compartimentele spitalului. Întâi s-a îmbolnăvit fata, de 37 de ani, am tras de ea cu tot ce s-a putut, dar a murit. Apoi a intrat pe același pat mama. Ventilate mecanic amândouă multe zile. A murit și mama. Aflat tot în perioada de contagiozitate, tatăl practic nu a putut să le înmormânteze pe niciuna din ele, conform regulilor”, a povestit medicul.

Aceasta spune că mulți dintre cei care ajung la spital în această perioadă sunt pacienți tineri, care nu poartă mască, nu ascultă sfatul medicilor.

„Sunt persoane tinere care ne-au murit. Foarte puțini oameni tineri au supraviețuit în acest val. Și au supraviețuit cei care au avut voință puternică. Majoritatea oamenilor cu COVID au depresii severe. Am fost nevoiți să chemăm psihiatrul de foarte multe ori și deja avem obiceiul de a le da antidepresive de la început, pentru că altfel nu luptă, nu comunică cu kinetoterapeutul (...), nu au voință să treacă în ziua următoare, să stea pe burtă cu mască. Antivacciniștii majoritari care au venit la noi în secție, neavând încredere în noi, nu acceptă masca, vor să plece acasă. Am avut pacient doar cu obezitate, tânăr, care s-a prezentat la Spitalul Floreasca și a plecat de acolo cu 70% saturație, pentru că se baza pe un concentrator acasă. S-a întors la noi, cu intervenții, cu plânsete, că este în salvare și nu are unde să îl ducă. Și la noi, culmea, după ce s-a văzut pus pe non-invaziv, a spus că el trebuie să plece, că nu mai suportă și are dispozitivele la domiciliu, nu mai trebuie să stea ân spital. Avem femei tinere, cu diverse comorbidități care nu s-au descoperit până la momentul COVID, ci în momentul în care au făcut COVID, pentru că aceste comorbidități cu imunitate scăzută pot să ducă către un COVID sever”, a mai spuns dr. Letiția Coriu.

La rândul său, medicul Cătălin Apostolescu, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, se declară pesimist în ceea ce privește evoluția pandemiei în perioada imediat următoare.

„Revelionul îl vor sărbători doar cei care vor supraviețui. Cei care vor un nou an trebuie să aibă grijă să supraviețuiască”, a fost mesajul dur transmis de medicul Apostolescu, la Maratonul Informării, scrie Mediafax.

Sursă foto: Dobrogea TV

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233