Peste 30 kg de droguri confiscate și 154 de persoane reţinute după operaţiunea amplă a Poliţiei Române şi DIICOT

Poliţiştii şi procurorii au dispus reţinerea a peste 150 de persoane şi plasarea sub control judiciar a altor 36, după cele 457 de percheziţii care au avut loc miercuri în întreaga ţară. Autorităţile au confiscat droguri, bani, arme, telefoane şi zeci de drone.
„În urma operaţiunii de ieri, 24 noiembrie, derulată de Poliţia Română şi D.I.I.C.O.T., pentru destructurarea grupărilor de criminalitate organizată, 154 de persoane au fost reţinute şi 36 au fost plasate sub control judiciar. La cele peste 450 de locaţii percheziţionate, au fost descoperite peste 30 de kilograme de cannabis, cocaină, substanţe psihoactive, peste 300 de telefoane mobile, 9 sisteme informatice, 14 laptopuri, 2 staţii emisie-recepţie, un dispozitiv de skimming, 60 de drone cu cameră video, peste 500 de parfumuri, 500 de grame de bijuterii, peste 550.000 de euro şi 440.000 de lei”, a transmis, joi, Poliţia Română.
La rândul lor, procurorii DIICOT au anunţat că au mai fost descoperite două autoturisme de lux, peste 1.400 de bunuri contrafăcute (articole vestimentare şi parfumuri), trei arme neletale, diverse arme albe şi înscrisuri.
În plus, au fost puse în executare două mandate europene de arestare, iar pentru un număr de nouă inculpaţi vor fi formulate propuneri de arestare în lipsă.
Sursă foto: DIICOT
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

