OFICIAL. Luni, 29 noiembrie, zi liberă pentru salariaţii din sectorul public
Guvernul a stabilit ca luni, 29 noiembrie, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, având în vedere că marţi, 30 noiembrie, şi miercuri, 1 decembrie, sunt zile libere nelucrătoare conform Codului Muncii., scrie news.ro.
„Guvernul a stabilit ca data de 29 noiembrie 2021 să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, având în vedere că marţi, 30 noiembrie, şi miercuri, 1 decembrie, sunt zile libere nelucrătoare conform Codului Muncii. Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii, şi nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 29 noiembrie sau participanţilor în aceste procese”, anunţă Ministerul Muncii.
De asemenea, la solicitarea justificată a conducătorului instituţiei sau autorităţii publice, prevederea potrivit căreia ziua de 29 noiembrie este zi liberă ar putea să nu se aplice.
Potrivit documentului aprobat de Guvern, prin centrala Ministerului Finanţelor se vor face operaţiuni de încasări şi plăţi, operaţiuni de plăţi privind serviciul datoriei publice, precum şi eventualele operaţiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.
De asemenea, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, care în data de 29 noiembrie 2021 au scadenţă la obligaţiile de plată aferente convenţiilor de împrumuturi din venituri din privatizare, potrivit scadenţarelor de plată anexate acestora la convenţiile de împrumut, vor efectua plata sumelor scadente înaintea acestei date.
Pentru recuperarea zilei libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2021, potrivit planificărilor stabilite.
Sursă foto: Radio Impuls
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

