ATENȚIE, ȘOFERI! Trafic blocat parțial pe strada Mihai Viteazu

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unui branșament avariat de pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA SA au fost nevoite să restricționeze traficul auto pe această stradă, tronsonul cuprins de str. Călărași și Țepeș Vodă, astăzi – 28 noiembrie 2021, în intervalul orar 10.00 – 13.00.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.
Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile fără a sista furnizarea apei potabile.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei în mod operativ, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației cât mai rapid și în cele mai bune condiții”, transmit reprezentanții RAJA S.A.
Sursă foto: ordinea.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

