Românii conectaţi la sistemele de încălzire centralizată NU mai sunt obligaţi să îşi monteze repartitoare până la finalul anului

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Cristina Prună (USR) a anunţat o victorie pentru românii conectaţi la sistemele de încălzire centralizată.
”Victorie pentru românii conectaţi la sistemele de încălzire centralizată! Aceştia nu vor mai fi obligaţi să îşi monteze repartitoare până la finalul anului. Tocmai a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor amendamentul susţinut de USR care amână termenul de montare a repartitoarelor cu un an. Noul termen este 31 decembrie 2022. Legea va merge în continuare la promulgare”, a scris, marţi, Cristina Prună, pe Facebook.
Potrivit acesteia, românii au deja parte de o iarnă grea.
”Mă bucur că şi alţi colegi parlamentari au susţinut amendamentul şi le mulţumesc. Ar fi inadmisibil ca în contextul creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale tot românii să aibă parte de costuri suplimentare în această perioadă sau, şi mai grav, amenzi între 500 şi 1000 de lei”, a mai scris Prună.
Sursă foto: berluni.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

